Vreau mai mult

Atât.

Sondaj despre diacritice

Pentru că susțin folosirea diacriticelor, vă rog să ajutați un tip cu niște date despre folosirea corectă a acestora pe internet. Tot ce trebuie să faceți este să completați sondajul următor

Thanx

Semi-online sau o scurtă excepție

Trei zile, din care două fără să trișez – Atât m-a ținut treaba cu offline-ul. Adică , timp de două zile n-am intrat pe mess, nu mi-am verificat mailurile, pagina de „Fake book” (am auzit-o azi și e prea tare, via Pandi), GoogleReader-ul, ultimele tâmpenii de pe YouTube, n-am atins ChromedBird-ul, șamd. Sunt mândră de realizarea mea, mi-am dovedit că nu sunt într-atât de dependentă de online. Acum, nici două săptămâni nu voi rezista fără să „navighez” (ce ciudat sună), că doar trăiesc în 2010 și se întâmplă chestii prea tari:

• Unu la mână… ASTA e de domeniul No comment… Orice aș spune, nu mi-ar ieși oricum coerent pentru că mă prăbușesc de râs
• Doi la mână… Teo va spune bancuri în Parlament, pe bani publici!!! Asta e din gama… WTF!
• Vom primi facturi când luăm o legătură de pătrunjel din piață:))… Abia aștept )
• Băieți…sfatul meu e să fiți cuminți … Ciomu is back!!! Grrrr… și nu glumesc, este oficial, definitiv și irevocabil: Naum Ciomu poate profesa din nou

Ahh și mai am o frustrare despre care vreau să scriu, mai pe larg… Am să fac rezumat, că deh sunt în concediu și n-am timp  :

• Fraților, nu ai pot, mă simt surmenată de fluxul instituțiilor și ONG-urilor care se bat spre a-mi direcționa cei 2% din impozit spre ei. Nu mai pot cu comunicate, PDF-uri, Power-Point-uri și mai nou, mesaje pe FB, Twitter și chiar pe telefon cu diverse organisme care îmi vor cei 2%. În plus, trebuie să mai suport și imagini cu copii chinuiți și schinguiți, diverse peisaje pline de sânge, răni și chestii scârboase de la care, personal, mi se face rău!!! Înțeleg că e cu intenție bună, dar e cu mijloace… agasante. Punct sau end of frustration .

Și acum, că mi-am vărsat frustrările pe blog, am să mă reorientez, încet, încet, cu coada-ntre picioare… spre offline, unde îmi este locul în acest moment.

Pentru cei care încă cred că sunt dispărută, deprimată, trădată, îndrăgostită, am devenit EMO  sau m-a părăsit Alejandro Sanchez Gonzalo… îi anunț că am puls normal, ador viața, nu plănuiesc să mă sinucid, o duc prolific și îmi concentrez energia și atenția spre a termina faculta cu o diplomă… de licență.

Offline

Îmi iau rămas bun de la:

• messenger
• twitter
• facebook
• youtube
• wordpress
• reader
• gmail

Și alte activități virtuale:) Tschuss :*

Nu contează cum, contează când

Uneori, ascultată la 2 am., o melodie are cu totul altă semnificație. Acum ceva timp, melodia asta era ok și atât. Acum, mă obsedează…parcă e scrisă pentru mine.

Ahh.. btw, mă pun să descarc tot ce găsesc de la Owl City.

Cum a omorât noru’ porcu’

Fraților… nu mai pot cu norul cel ucigaș, din cauza căruia ne vor crește organe în frunte, ne vor cădea bolovani acidulați în cap, Planeta se va dezechilibra și toți vom pieri. Ce n-a reușit aviara și porcina… se pare că va reuși norul cel plenipotent.

Eu n-o am pe asta cu tembelizorul, dar nu mă pot proteja de fluxul de informații și dezbateri de pe toate rețelele păcii.

Ok, am înțeles, a erupt vulcanul fără pronunție, i-am făcut ID de Twitter, au ieșit savanții din laboratoare direct în platourile Tv să povestească cum… fenomenul s-a mai întâmplat… prin 1800 toamna, așa. Da, da… și desigur, acum știm CĂ COnform cercetărilor și a statisticilor care au fost întocmite  conform prevederilor metodologiei din 1900 toamna… deci, conform acestora, „nu știm ce se va întâmpla nici cu vulcanul, nici cu norul. DAR… o să observăm și o să analizăm”

După care…. a trecut norul și prin Românica. Desigur, au venit tot soiul să povestească cum…aaaaaaaaaaaaaaaaaaa, o să fie cu mutații, o să plouă cu acid și o să fie grav pentru TBC-iști, fumători, ochelariști, purtători de lentile. Apoi… un anumit segment din media și-a concentrat atenția pe „personaje”.

Ce fac pițipoancele? Mai merg la cumpărături, nu mai merg? Cum vor pițipoancele să moară? Ce zice Becali? Dar ce face Băselu’? Zboară, merge cu mașina? Dacă da,  pe unde o ia? Vaaiiii, a luat-o pe sus… a zburat… De ce a zburat, mâncați-aș… pfuuu… Facem poze, filmăm, trimitem piloți în exercițiu…îi trimitem cu jurnaliști, facem scandal că n-aveau ce căuta jurnaliștii… declarație a jurnaliștilor pe prima pagină a tabloidelor : „Am fost în mijlocul norului”…..Oaaaaaaaaaaaaaa!!

…

Și norul? Vai, norul pleacă, a plecat… stai că n-a plecat, dar pleacă… hai că a plecat… Ce? Nu v-ați săturat? Păi… MAI VINE UNUL!

=))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Am râs azi de una singură în fața monitorului, când am citit.. cred că a fost cea mai tare poantă de la porcina fioaroasă încoace.

Concluzie – Eu nu prea am treabă cu religia și nu o am pe aia cu destinul dar, dacă ipotetic ar exista un Michiduță din ăsta de forță supremă care face regie-film cu soarta obosiților de pe Planeta Albastră… are tot respectul meu. Nu de alta, dar și-ar merita poziția pe deplin, având un simț al umorului supraevoluat.

PS: De notat că, pentru prima oară de când sunt în presă, cu ocazia norului buclucaș a trimis și APM Timiș ( Agenția pentru Protecția Mediului Timiș) un comunicat de interes public. Desigur, unele surse din comunicat erau de la englezi, relevant este însă că pentru prima dată s-au băgat și cei de la mediu în seamă cu un scop, nu doar pentru a justifica banii publici prin care subzistă.

Încă o schimbare în agendă

„Sunt optimistă, zâmbesc…. SUNT optimistă și chiar ZÂMBESC…” cred că îmi repet replica mecanic de atât timp încât mi se pare deja caraghioasă.

Eu nu sunt deprimată prin definiție. Problemele sunt o provocare pentru mine, oamenii scorțoși – un prototip iar controversele (de  care nu duc lipsă) – subiectul bârfei de la cafeaua de mâine. Știu să zâmbesc și când o dau în bară… totuși, azi parcă nu-mi vine să zâmbesc. Și culmea, azi nici n-am dat-o în bară…

„E ploaia” – îmi zic, la urma urmei poate constitui pretextul perfect al melancoliei. Dar nu sunt nici melancolică… și am profitat de această ploaie în cele mai plăcute împrejurări… ar fi nedrept să afirm că îmi displace.

„Probabil mă plictisesc”… Nope, am prea multe pe cap, mă presionează toți și toate. Plictiseala nu prea încape în agenda mea din perioada asta.

Am nevoie de o schimbare. Da. Încă una. Una radicală. O schimbare care să mă marcheze, să mă preocupe, să mă ambiționeze și să mă provoace. Nu vreau o schimbare comodă. Vreau o schimbare care să mă motiveze și să mă epuizeze.

Știu exact de ce am nevoie. N-o să scriu, din superstiție. Marea schimbare ia startul mâine, la 22 de ani și o lună:D

PS: Updates într-o săptămână.

Casă nouă

Dapps, de acum mă găsiți aici, cu o nouă gazdă și o nouă înfățișare. În rest, nu s-a schimbat nimic.

De ce m-am mutat:

Pentru că aveam nevoie de o schimbare și cum nu sunt genul care se reinventează fizic de câte ori simte nevoia de diversitate… tadaaah… m-am mutat:). Mi-a luat vreo 10 minute să mă decid și vreo 3 ore să efectuez „operațiunea”. Voi reveni cu îmbunătățiri, că doar știți, mă plictisesc repede.

De ce am dreptate când mă contrazic singură

Mi se întâmplă tot timpul… să vreau, să pot, să știu, să fac și să nu vreau, să nu pot, să nu știu și să nu fac…în mod simultan. Știu, explicația nu e logică dar..până la urmă, diferența dintre ficțiune și realitate este că ficțiunea trebuie să aibă o logică.

Așadar, revenind la mica mea realitate și la titlul meu paradoxal din ea…motivul este la fel de simplu pe cât de complicat sunt percepută de cei din jur:

Vreau și eu să am dreptate, din când în când… după ce mă contrazic. Cu cei din jur n-o fac. Pentru că, deobicei, toți au dreptate, din varii motive – obiective, desigur. Eu sunt cea subiectivă pentru că am fobie de certuri și repercursiuni. Și tadaaahh… așa se face că orice conflict paralizează după prima urmă de antiteză și interlocutorul meu va avea întotdeauna dreptate.

A nu se înțelege că asta m-ar frustra.. nu nu. Doar eu știu că am întotdeauna dreptate când mă contrazic cu mine. Și când nu am… am ocazia perfectă să îmi zic „știam eu, eram sigură”. E un sentiment de satisfacție și ăsta.

Cât despre dreptatea celorlalți, e absolut justificată și bine-intenționată. Știu asta. Să nu vă așteptați acum s-o și înțeleg, că nici nu mă obosesc. Eu am dreptatea mea (..aia din titlu, remember:P). Și când chiar n-am dreptate și nici nu „știam eu”… asta este, mă izolez și îmi dau cu capul de pereți.

Dar, știți care este cel mai benefic aspect al datului cu capul de pereți? Faptul că, odată ce te oprești, te simți al naibii de bine

PS: Viața e frumoasă dacă ți-o faci frumoasă. (De notat că am zis frumoasă, NU ROZ )

Off-topic: Apropos de logică și realitate: Eyjafjallajokull n-o avea pronunție, are în schimb, ID de Twitter. Are și followeri și zice „Ash”. Ce ne putem dori mai mult?

Celor care ar trebui să stea acasă

Nu judec oamenii în funcție de zona geografică din care provin sau inflexiunile etnice ale vocabularului pe care îl utlizează… Evit să judec oamenii în general. Chiar nu am nicio problemă cu cei care se stabilesc sau tranzitează „orașul de pe Bega”, dintr-un motiv sau altul. DAR:

Mi se pare de prost gust și lipsă de educație să vii din orice metropolă, oraș, sat, cătună sau trib în orașul în care eu am deschis ochii și am copilărit și să mi-l desființezi, pe motiv că tu ești… dintr-o anumită regiune (oricare ar fi ea) și asta te face pur și simplu șmecher (termen care oricum mă dezgustă aproape în orice context). Este ca și cum ai veni la om în casă și i-ai da în cap. Nu văd ce îi reține în Banat pe cei care disprețuiesc zona. Nu spun că bănățenii ar fi cei mai bazați de pe planetă, nici că ar fi fruntea sau encefalul țării. Poate sunt subiectivă când cred că mentalitatea colectivă din zona de vest are o anumită deschidere spre occident, favorizată de factori istorici și geografici… Suntem cum suntem și trebuim luați ca atare, n-avem însă nevoie de critica celor care nu se integrează în rândul nostru.

Că Timișoara sau Banatul au lacune, că nu au dat numai minți ilustre și că oxigenul de aici nu este colorat roz, știu. Asta nu mă împiedică însă să le iubesc și să îi trimit…la ei acasă pe cei care își permit să îmi jignească habitatul. Punct.