O pseudorevenire și o revelație

Pseudorevenire pentru că n-am mai scris de un car de timp și nu promit că voi scrie prea curând. Scriu în seara asta pentru că mă doare. Și realizez că singura pseudo-audiență pe care o am este un spațiu virtual, alocat frustrărilor – blogul.

Și revelația

M-am întrebat, întotdeauna, ce anume mă face atât de vulnerabilă la animale și copii. Eu, una, nu le pot rezista și știu că nu sunt singura. Revelația mi-a venit, paradoxal, într-unul dintre momentele în care tânjeam în singurătatea mea, să pot adresa trei cuvinte simple, oricui. „Iubim animalele pentru că nu pot vorbi. Iubim copiii pentru că habar nu au ce vorbesc”.

Și nu mă opresc – reformulez: „Blestemul omenirii este să fie nevoit să se exprime prin cuvinte”. Da, știu – „noi nu suntem primate, avem discernământ și numai așa ne putem înțelege”. Și totuși, poate 90% din ceea ce dăm din gură nu are legătură cu discernământul sau cu vreo nevoie de expresie. Sunt atâtea cuvinte rostite pe care le-aș anula, sunt atâtea pe care mi-aș dori să le uit, sunt altele pe care poate le-aș rosti, dar mi-e teamă pentru că m-am ars.

Mă surprind, deseori, mută. Aș avea atâtea de exprimat, dar…nu-mi găsesc cuvintele. Aș fi doar înțeleasă greșit. Și tac… îmi place să tac. Mă blochez fără să vreau, dar, recunosc, am un soi de satisfacție din asta.

Alteori, mă surprind vorbind prea mult. Și asta e cu satisfacție. Ne place să vorbim. Și e și cu consecințe. Dup-aia îmi pare rău. Dar e prea târziu.

Cel mai neplăcut este că vorbele nu pot fi retrase, nu pot fi șterse. Și atrag trădare, ranchiună, ură, minciună, dispreț, dezamăgire, speranță…. niște simple articulații ale limbii, corelate cu vibrațiile corzilor vocale ne dărâmă. E frustrant, nu?

Când eram mică, credeam foarte mult în puterea cuvântului. Orice îmi spunea aproape oricine, o cam luam drept literă de lege. Corespondentul într-un cuvânt ar fi naivitate. Acum nu mai cred nimic. Uneori, tind să cred în anumiți oameni, nu în ceea ce spun. Dar mă înșel și cu oamenii. Pentru că mă amăgesc cuvintele.

Atât… un șir de cuvinte…