Duma cu licența plus un mic anunț

Despre duma cu licența n-am multe de spus –  două cuvinte: NU ȚINE!!! Despre cei supraîngrijorați cu referire la soarta mea, care și-au făcut un hobby din a medita la condiția mea de iresponsabilitate și, desigur –  metode, tehnici și instrumente pentru a mă trezi la realitate și a îmi face acel bine peren pe care se laudă că mi-l doresc… voi vorbi raportându-mă la trei categorii:

1) Îmi fac griji, exist. În prima clasă și singura cu circumstanțe atenuante intră mama. E singura pe care o iert, o suport și mă străduiesc să o și înțeleg. E jobul ei să mă bată la cap cu școala și al meu să o enervez cu sarcasmu-mi caracteristic.

2) Îmi fac griji, sunt interesant/ă. În mirifiCA CAtegorie intră cei/cele care nu ratează nicio oportunitate de a se face remarcați ca importanți membri ai comunității sociale. Doar oricine poate observa  sinele lor, plin de empatie pentru semeni, pentru care sunt gata să țină teorii și pledoarii, numai de dragul altruismului, ca și concept… și ar fi bine să îi OBSERVE!  Îi ador, sunt simpatici în felul lor. DAR, când eu, pe persoană fizică, devin unul din acei „semeni” mai-sus-menționați, via inepuizabilei teme, îmi simt inteligența insultată. E ok să fie și superficiali, dar să o dai în morală și BS-uri dinastea… e penibil.

3) Îmi fac griji, în traducere –  am motiv să te evit. Ăștia sunt cei mai simpatici. Mai ales în contextul în care, în momentul în care au nevoie de persoana mea, licența se poate duce pe %#^^. Dar, dacă îi sun eu cu orice propunere de activitate, ei îmi vor binele, se sacrifică și mă refuză pentru că… trebuie să îmi scriu licența… Asta, desigur, în cazul fericit în care nu se sacrifică și nici nu îmi răspund la telefon.

Ok… Nu-i stres! Un mic anunț am doar de făcut..hai două:

Pentru cei cărora licența mea le mai cauzează stări de anxietate, îi anunț să stea liniștiți că nu m-am apucat de ea … încă. Și nu am de gând să mă apuc în niciunul din momentele care succedă pseudo-sfatul binevoitor al nicicăruia.

Sunt majoră, vaccinată și dacă am nevoie de vreun sfat, promit să nu ezit să vă anunț. Deocamdată mă descurc de minune cu propriile-mi procese cognitive.

PS: Din gama descurcatului pe neuronii mei și „nu, mersi” sfaturilor fac parte și sugestiile anexe redactării licenței.

Așadar, nu vă mai obosiți să îmi povestiți cu cine, când și unde să ies, ce și cât să consum sau ce părere are „nu știu cine” despre mine. Dacă „nu știu cine”vrea să aflu  părerea respectivă , n-are decât să mi-o spună/scrie/cânte/mimeze/danseze/twitt-uiască. De purtători de cuvânt nu duc lipsă;)… Așa…ca fapt divers;;)

PS2: „să twitt-uiască” :)) M-am înverșunat și mi-a scăpat…știuuu – sună ciudat, dar… e un soi de verb la conjunctiv

Acestea fiind spuse, peace on you și

Vă ador pe toți !