Despre nimic, dar clasificat

Ca și ființă complicată și neadaptată care mă consider… susțineam de curând că nu-mi plac clasificările. Ei bine, m-am răzgândit, îmi plac la nebunie. Sunt foarte confortabile pentru că scot elementele componente din incertitudine. A nu se înțelege greșit, nu-mi plac ierarhiile… deci – clasificări – DA, ierarhii – NU. As simple as that. De ce ziceam asta? Pentru ca să vă așteptați să scriu aici cu a) b) și c)… așa ca rezultat al repugnării acestei facilități de exprimare din redacție. Azi am să scriu așadar despre nimic, dar clasificat (nah… am clasificat nimic-ul… acu să-mi aud „vorbe de duh”). a) Nimic care mă prost-dispune

:

• Am văzut imagini cu protestele din Grecia… dincolo de empatia instinctivă față de cei morți și răniți, fenomenul mă duce inevitabil cu gândul la Românica noastră… dar nu vreau să mă gândesc la asta…trist, oricum;
• Apropos de Românica și majorarea TVA-ului, mă uitam pe o listă a țărilor Europene și TVA-ul aferent. Singurele țări care au un TVA sub 20% sunt Germania, Spania, Franța, Cipru, Luxemburg, Malta, Olanda și Slovacia… în rest…mai toate au TVA-ul peste 19%. Sincer, nu știu dacă norma va ajunge să fie pusă în aplicare, dar media centrală pare deja ahtiată spre știri de profilul „Aaaaaa…ce ne facem??”… știri care aduc panică în rândul celor care nu mai știu cum să își împartă cheltuielile.. de panică avem nevoie?
• După cum vă spuneam, la mine oamenii se împart în 2 categorii – cei care mă interesează și cei care… „huh… așa și?… hai pa” . Mă întristează că am fost nevoită să fac mici transferuri în cadrul celor două categorii.. Ata ete, se mai împlântă (vorba lui nepotu-miu);
• Mi-a plăcut asta cu concediul – foarte tare. N-am făcut mai nimic. Știu, sunt pramatie…dar încă nu s-a terminat. Cert e că… I want my life back. Îmi lipsește agitația și „ștres-ul” (ca să citez un clasic în viață). Dacă nu mă scoteau… unii și alții prin oraș, îmi omoram plictiseala dormind;
• Am un mesaj către Google Translate – sunteți VARZĂĂĂ… fraților, mi-am făcut un obicei din a citi diverse, traduse în engleză.. varzăăăă… nici măcar broccolli… adică varză dinaia veștejită de anu’  trecut. Mă amuz copios din ce poate ieși… Recomand pentru cei dispuși să râdă:))

b) Tot nimic, dar ăsta mă amuză:

• Asta e din gama „how to”- cum să trebuiască să fii în trei părți, simultan și să alegi să …dorrrrmi. Sau, mă rog, să nici nu alegi asta, să te trezești că…ai adormit. Cel mai tare e când trebuie să scoți cămașa și nimeni nu te crede că ai dormit. Și nu prea ai altă scuză:))
• Că tot veni vorba de „a dormi” și „how to”… dacă înainte dormeam câte 2-3 ore din 48, acum sunt trează câte 2-3 din 48
• Am ajuns la o concluzie… dacă vrei să scapi de cineva, nu mai merge cu nerăspunsul la telefon. Până de curând mergea faza cu invizibilitatea de pe mess, numai că acum există site-uri de spionat, deci, trebuie să stai offline. Nu mai zic de Twitter sau Feisbuc, care te trădează instant. Ce e mai tare e când dai de câte unul care îți mai află IP-ul și stă pe DC++ sau pe Torrent ca să vadă dacă nu îți descarci ceva..
• Cei care mă iau în serios. Nu mai pot și eu posta ceva mai puțin euforic pe indiferent care din blog, Twitter sau FB, că și sare lumea că aș fi deprimată, supărată sau EMO … Grrr… nu fac dinastea, doar mă știți;
• Ăștia cu mișcările „anti”. Mă sună un prieten, foarte drag, dar dus cu pluta, dimineața la 8!!! (avea noroc că numai ce ajunsesem acasă că i-am răspuns): „Am nevoie de tine. Hai să facem o campanie anti-manele”. Man, de ce aș face asta? Dacă nu îmi place mie, poate îi place altuia și vice-versa… De ce să mă agit eu să îndoctrinez troglodiți?? Pe sistemul: „Lăsați trepanații să trepaneze” :))
• Asta cu zilele păcii. Nu mai pot – nu are anul zile, câte sărbători românul. Numai de când am intrat eu în concediu am numărat vreo 5.. și dacă nu avem, ne facem…Că, dacă aveau femeile zi, s-au simțit bărbații ofensați și și-au proclamat și ei sărbătoare, cu lună cu tot. Mă întreb ce fac leneșii, că muncitorii au zi… nu s-or simți ofensați? Sau le-o fi lene să se revolte??
• Am determinat un individ (tip foarte tare) să folosească diacriticele. Eu și numai eu. Sunt mândră de asta. Se adaugă la lista subțire cu fapte bune .

Acestea fiind spuse… am de scris la licență=))

Duma cu licența plus un mic anunț

Despre duma cu licența n-am multe de spus –  două cuvinte: NU ȚINE!!! Despre cei supraîngrijorați cu referire la soarta mea, care și-au făcut un hobby din a medita la condiția mea de iresponsabilitate și, desigur –  metode, tehnici și instrumente pentru a mă trezi la realitate și a îmi face acel bine peren pe care se laudă că mi-l doresc… voi vorbi raportându-mă la trei categorii:

1) Îmi fac griji, exist. În prima clasă și singura cu circumstanțe atenuante intră mama. E singura pe care o iert, o suport și mă străduiesc să o și înțeleg. E jobul ei să mă bată la cap cu școala și al meu să o enervez cu sarcasmu-mi caracteristic.

2) Îmi fac griji, sunt interesant/ă. În mirifiCA CAtegorie intră cei/cele care nu ratează nicio oportunitate de a se face remarcați ca importanți membri ai comunității sociale. Doar oricine poate observa  sinele lor, plin de empatie pentru semeni, pentru care sunt gata să țină teorii și pledoarii, numai de dragul altruismului, ca și concept… și ar fi bine să îi OBSERVE!  Îi ador, sunt simpatici în felul lor. DAR, când eu, pe persoană fizică, devin unul din acei „semeni” mai-sus-menționați, via inepuizabilei teme, îmi simt inteligența insultată. E ok să fie și superficiali, dar să o dai în morală și BS-uri dinastea… e penibil.

3) Îmi fac griji, în traducere –  am motiv să te evit. Ăștia sunt cei mai simpatici. Mai ales în contextul în care, în momentul în care au nevoie de persoana mea, licența se poate duce pe %#^^. Dar, dacă îi sun eu cu orice propunere de activitate, ei îmi vor binele, se sacrifică și mă refuză pentru că… trebuie să îmi scriu licența… Asta, desigur, în cazul fericit în care nu se sacrifică și nici nu îmi răspund la telefon.

Ok… Nu-i stres! Un mic anunț am doar de făcut..hai două:

Pentru cei cărora licența mea le mai cauzează stări de anxietate, îi anunț să stea liniștiți că nu m-am apucat de ea … încă. Și nu am de gând să mă apuc în niciunul din momentele care succedă pseudo-sfatul binevoitor al nicicăruia.

Sunt majoră, vaccinată și dacă am nevoie de vreun sfat, promit să nu ezit să vă anunț. Deocamdată mă descurc de minune cu propriile-mi procese cognitive.

PS: Din gama descurcatului pe neuronii mei și „nu, mersi” sfaturilor fac parte și sugestiile anexe redactării licenței.

Așadar, nu vă mai obosiți să îmi povestiți cu cine, când și unde să ies, ce și cât să consum sau ce părere are „nu știu cine” despre mine. Dacă „nu știu cine”vrea să aflu  părerea respectivă , n-are decât să mi-o spună/scrie/cânte/mimeze/danseze/twitt-uiască. De purtători de cuvânt nu duc lipsă;)… Așa…ca fapt divers;;)

PS2: „să twitt-uiască” :)) M-am înverșunat și mi-a scăpat…știuuu – sună ciudat, dar… e un soi de verb la conjunctiv

Acestea fiind spuse, peace on you și

Vă ador pe toți !